marți, 14 martie 2017

TVA 0 pentru locuinte - in asteptare



Chiar dacă luna trecută au apărut zvonuri care spuneau că TVA-ul pentru livrarea de locuințe va fi de 0% începând cu 1 martie, se pare că această măsură a fost pusă în așteptare.

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat faptul că proiectul legii ”TVA zero” se află în Parlament și are susținere din partea Guvernului.

"Proiectul legii TVA zero, care e în Parlament în acest moment, pentru livrarea de locuințe pentru persoanele fizice are susținerea Guvernului. Dacă vorbim cu un finanțist, așa cum îi știm cu toții, care stau și doar adună plusuri și minusuri fără să vadă efectele secundare, prima impresie a unui finanțist e că o să avem un minus important la buget. Dacă, în schimb, vorbim de efectele într-un întreg domeniu, ceea ce înseamnă un impuls pe această piață, ceea ce înseamnă să începem să reducem acel deficit de aproximativ 1.000.000 de locuințe noi — e unul din puținele lucruri pe care le putem face în acest moment", a declarat Sorin Grindeanu în acest weekend.

Premierul a mai susținut faptul că va fi notificată și Comisia Europeană pentru un punct de vedere în legătură cu acest proiect de lege.

”TVA-ul 0” pentru achiziția de locuințe este în dezbatere publică și va fi adoptat în timpul acestei sesiuni parlamentare, cu alte cuvinte, cei care vor să-și cumpere o locuință ar putea beneficia de această măsură cel mai devreme la sfârșitul lunii mai.

Conform proiectului de lege, Taxa pe Valoarea Adăugată va fi eliminată numai pentru imobilele cu o valoare de sub 100.000 Euro.


Sursa: dezvoltatorimobiliar.ro