BRD vine pe piață cu un nou tip de credit imobiliar, dedicat clienților care vor să-și achiziționeze sau să construiască o nouă locuință. Produsul oferit de BRD se numește ”La Casa Mea”, și oferă clienților o alternativă la programul guvernamental, banca anticipând încheierea programului derulat de Executiv.
Prin noua ofertă de creditare, consumatorii nu trebuie să dețină în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul sau soția nicio locuință. Prin creditul ”La Casa Mea”, se pot obține între 10.000 și 100.000 de euro, echivalent în lei, pe o perioadă de maximum 30 de ani. Avansul minim în acest caz este de 15%, iar dobânda este calculată prin formula Robor 3M + 2,25%.
De menționat este faptul că acest tip de credit este acordat exclusiv clienților care încasează sau urmează să încaseze venitul în contul deschis la BRD.
„Noul produs de credit este mai flexibil în raport cu creditul Prima Casă: suma obținută este mai mare (echivalentul a 100.000 EUR față de sume cuprinse între 57.000 și 71.250 EUR, echivalent lei), planificarea achiziției nu depinde de disponibilitatea fondurilor alocate de stat, iar termenul de finanțare se scurtează semnificativ. Astfel, aprobarea financiară a dosarului se face în maximum 24 de ore si este garantată timp de 90 de zile, perioadă în care clientul își poate căuta locuința dorită. Mai mult, banca oferă gratuit evaluarea imobilului clienților care optează pentru un evaluator desemnat de bancă”, a declarat Gabriela Simion, Director Executiv de Marketing și Managementul Produselor în cadrul BRD.
De remarcat, BRD are aproximativ 25 % din piața creditelor acordate prin Prima Casă.
Sursa: dezvoltatorimobiliar.ro